marți, 25 octombrie 2011

Colindul frunzei în cădere

Sunt umbră de frunză-n a serii povară
Şi toamna jungheru-mi înfige în piept,
Nu-mi trebuie ramuri, nu-mi trebuie scară,
Nu vreau înc-o toamnă, în iarnă aştept.

Să mângâi pământul c-o moarte perenă,
El vorba să-mi soarbă, tu pasul să-mi scrii,
Rugina să-şi toarne hulpavă-n cangrenă
Aceleaşi regrete, iubiri timpurii.

Sunt umbră de frunză, mi-e timpul uitare,
Un semn de-ntrebare aleile prind.
Să nu mă mai cauţi, mi-e viaţa cărare,
Căderea-mi e cântec - eternul colind.

2 comentarii:

  1. zăcutele frunze în umbre de toamnă,
    refuzul din ram, pastel incorect,
    vibrează săgeata în coamă de iarnă,
    gemute-s regrete, regrete-s înec.
    dmd.
    ..sensibilă poezia ta...felicitări.

    RăspundețiȘtergere
  2. Căderea-i plutire pe-o urmă de vânt
    căderea din ramuri, căderea din mine,
    şi ard când mă scutur de pe ram în cuvânt,
    îngheţ mai apoi, când zăpezi mi-s străine.

    Mult sentiment, tristeţe de toamnă...

    RăspundețiȘtergere