Resturi

Mă-nsingurez în toamna ta haină
Şi frunzele în mii de ţăndări le prefac,
Hotarele se-nchid în ochi de tină
Şi visuri albe-n guri de moarte îşi desfac.

Mă pierd în fâlfâitul gri de stoluri
Când plumbii se opresc în pieptu-mi răsuflând,
Se-ncurcă-n viaţa mea plină de goluri
Şi dau ocol, şi mă ţintesc c-un ger flămând.

De scriu dureri, noiembrie-i aproape,
Cocorii toamnei s-au pierdut în alte zări,
Se zbat păreri, iubirea să-mi îngroape,
Să-mi spună despre neputinţe şi trădări.

Un pas pierdut, lumina-i ceruită
Va stinge obsesiv un cântec lăcrimat,
Rămân de-aceeaşi toamnă bântuită
Cu-apusul său stingher, cu soare sfărâmat.