Prilej?!

Când mor în mine fluturii,
e semn că o toamnă îşi înfige unghia
în pielea unei zile
şi-o frământă, ca tu să-nţelegi
de ce Amelly aşază degetele pe clape -
să scrie, omule,
să scrie despre singurătate
şi despre tâmple unde se-aud lovind pietre,
pietre din stânca iubirii întregindu-se
de fiecare dată în câte o idee.

Când mor în mine fluturii,
pleoape se deschid şi ochii ei înfloresc
privindu-te
în aceeaşi cămaşă pe care o porţi
când ţi se desprimăvărează furia
şi ploaia ţi se-ncarcă de iubire.

Îmi scriu fruntea pe un braţ,
caut palmele tale,
pe Amelly o las într-un cântec
şi rog toamna să-mi binecuvânteze pasul
printre flori de brumă
unde fluturii să facă popas -
morţii să nu-i dau prilej
să mai doarmă în mine...