miercuri, 19 octombrie 2011

Ape de rugină

M-alungă vântul care şterge urme,
Mă prinde ploaia care mă iubeşte,
Strângând în ropotu-i cu glas de cleşte
Tăceri pe care vreau să mi le sfarme.

Şi nu-mi doresc s-agonizez sub frunze,
Respirul meu să-ncânte cenuşiul -
Un joc luminii pus în Surugiul
Ce-aduce nopţii lacrimi în obuze.

Când plânsul meu va rătăci cărare
Cu pofta lui octombrie învinsă,
Să şterg din ochii mei o întrebare

Rămasă-n tine, toamnă, necuprinsă,
Rugină să-mi păstreze în culoare,
Ca să opresc în mine jale stinsă...

4 comentarii:

  1. Câte întrebări rămân în noi... şi câte nerăspunsuri.
    "cu pofta lui octombrie învinsă".
    Frumos, Ană, frumos.
    Să-ţi fie tristeţea doar poetică, în realitate stropi de viaţă pură, blândă să te-nfăşoare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Oana, mă bucură cuvintele oamenilor ca tine. E semn că trecerea nu le e oricum pe aici!
    anna

    Anonim, pupi mneata, dar ştii pe cine???

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-a plăcut poezia....remarc ultimele doua strofe....sa-ţi fie bine.

    RăspundețiȘtergere