Trecători

Ce depărtare oare doare
când niciun ram nu ne mai simte,
când ruga maicii noastre sfinte
se pierde-n margine de boare?


Pe unde-s îngerii de ceară
şi ce lumină-i primeneşte?
Când pacea zilei oboseşte,
aripa lor iar ne-nfioară.


Şi-n care colţ uitat de lume
plâng crucile peste cenuşă?
Se-nchide-n urma noastră-o uşă
lăsând în slove-un simplu nume.


Tu, Doamne, pus-ai adevăruri
în viaţa noastră rostuite,
pe fir de aţă rânduite,
până urcăm scara spre ceruri.


Iar dacă treapta înspre Tine
Se frânge-n gură de păcate,
Din darul tău, Doamne, împarte,
Căci viaţa mea îţi aparţine.