Ca să cuprind în mine vina,
Am rupt o rază din lumina
Pe care-n frunze, un răpciune
O stinse cu amărăciune.
Ca să opresc în mine ace,
Am spart bucata mea de pace-
Când pinilor le-am stins arsura
C-o ploaie roşie ca zgura.
Dar n-am iertat suspin de floare
Pierdută-n joc de ursitoare,
I-am retezat albă corolă -
Un cântec stins într-o violă.
De-aceea fluturii-s în ceţuri
Când toamna uită de verdeţuri,
Când în zdrobire e culoare
Şi toată Firea-i schimbătoare.
Cuprindere în necuprins...
RăspundețiȘtergereRăzbate un anume tâlc din ale tale poeme, Anna. Cu sâmbure de dor.
Să-ți fie toamna un blând anotimp.
E toamna ca o nălucă, Oana! Poeme printre gânduri,unele delirând dintr-o imagine, altele pornind de la un cuvânt. Există şi contradicţii între prezenţa mea şi ceea ce scriu uneori. Cei care mă cunosc cu adevărat ştiu asta...
RăspundețiȘtergerecu drag, anna