Vânt şi noapte

Dintr-un semn
purtat pe umeri se isca un vânt;
tu-l apucai de plete
să nu mă răvăşească
neştiind
că interioarele-mi erau pline de furtuni;
poate că nu mă puteam citi,
poate că literele erau prea mici
pentru ochii mei –
ferestre prin care
nopţile nu ştiau să intre,
poate că poemele cu fluturi
nu cunosc lumea florilor,
ci doar o visează.
Într-o zi, voi dezlega îngerii
să guste azima
dospită-n cântec de stele,
iar sarea lacrimilor
va curge ninsoare
în lumea unde ochii mei vor
primi în ferestre nopţile
ieşite la plimbare.