Neodihnă

Sub pleoapele tale
somnul nu are sălaş, iubite!
Se închide stânca peste râpi
şi vulturii strigăt aruncă
pe umerii furtunii
strânsă-n catarge pe mări pustii.


Răsar brânduşe
în goluri
unde focul vine doar
să povestească pământului
cum arde iubirea
în cuvinte
şi numai câte-un petic de zăpadă
îi strigă făgăduinţa.

Ştiam că eşti plecat departe.
Fugeai
precum neliniştea serii
când vântul sculptează stânca
şi niciun semn
nu se ivea să te-aducă înapoi,
de aceea sub pleoapele tale
somnul nu are sălaş, iubite!