O umbră sunt, noiembrie mă simte,
Dintre răchite îmi trimite vânt.
O zdrenţuire gust. În pas de zimte
Dispare tot ce-am strâns într-un cuvânt.
Cărări înguste, clipe încercate
Şi zborul păsărilor blestemat
Mi-aruncă toamna-n braţe când se-abate
Din drumu-i plin de frunze – sfărâmat.
Când despletirile îmi umplu glasul,
Vocalele dispar în ceţuri lungi,
Li se răsfiră în uitare ceasul -
Tu eşti departe şi nu mai ajungi.
O umbră sunt, noiembrie mă doare,
Zăbrele de funingini mă închid
Sub o povară grea, chinuitoare:
Să torn din mine ce-a rămas –lichid.
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Când toamna-n braţe ţi se zbate,
RăspundețiȘtergerenu-i drept ca tu,
să toarne ea, ce i-a rămas lichid.
Ai scris o preţioasă melancolică.
"O umbră sunt, noiembrie mă simte,"
RăspundețiȘtergereun vers ce mi-a furat inima...
Lavi, noiembrie mă ascultă... lui pot să-i împărtăşesc totul, fără a fi judecată...
RăspundețiȘtergeredrag de tine
anna
e suflet pus în cuvânt, dane
RăspundețiȘtergereanna