Rochia albastră

Am să îmbrac rochia
cumpărată de tine
albastră
adânc decoltată ca gura unui estuar
în care valul de zâmbet
inundă umerii mei dezgoliţi
în adierea unei brize.

Cât soare să mai torn
în irişii mei
ca să-ţi poţi trimite albatroşii
dincolo de cuvinte -
silabe-nfăşurate-n fluxuri
ce-şi caută răspunsurile-n reflux?

Am să-mbrac rochia albastră
foşneşte-n ea mătasea
unui gest sălbatic
precum rafala de nisip
ce ţi-a spulberat venirea
în seara asta
în braţele unei răvăşite ploi...