Rătăcesc prin tine
povestind vremurilor
c-am mai fost pe aici;
că te cunoşteam cumva
pentru că-n cuvintele tale
găseam ciuturile de apă
din care-mi hrăneam setea.
Merg întrebându-mă
când mi se va-ntâmpla
să deschid fereastra spre iarnă,
să-mi acopăr chipul c-o mare de
păpădii reci
ca să nu mă vezi când plâng -
ţi-ar face rău,
iar suferinţele ar prinde glas.
Eu ştiu cum strigă ele.
În fiecare dimineaţă
le adun urletele snop
legându-le cu grija unei existenţe
pe care trebuie s-o mai port cumva
pe umeri,
chiar dacă voi deschide
fereastra spre iarnă din nou!
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Zilele și nopțile tale sunt nesfârșite povești de iubire..
RăspundețiȘtergereninsori de păpădii și-un drum prin iarnă,
RăspundețiȘtergerecuvinte ce te-nchid în templul lor
și frigul ce-n ferestre mai așteaptă
ochii luminii-ncercănați de dor...