Fereastră

Rătăcesc prin tine
povestind vremurilor
c-am mai fost pe aici;
că te cunoşteam cumva
pentru că-n cuvintele tale
găseam ciuturile de apă
din care-mi hrăneam setea.

Merg întrebându-mă
când mi se va-ntâmpla
să deschid fereastra spre iarnă,
să-mi acopăr chipul c-o mare de
păpădii reci
ca să nu mă vezi când plâng -
ţi-ar face rău,
iar suferinţele ar prinde glas.

Eu ştiu cum strigă ele.
În fiecare dimineaţă
le adun urletele snop
legându-le cu grija unei existenţe
pe care trebuie s-o mai port cumva
pe umeri,
chiar dacă voi deschide
fereastra spre iarnă din nou!