foto Ioana Mitrache.
Înstrăinat, fără de casă
N-am mai putut să mai ajung,
Să-ţi gust azima de pe masă,
S-aprind o candelă, să plâng!
Departe am mai fost măicuţă,
În ochii mei lacrimi răsar,
Păşesc încet pe-o potecuţă
Tristeţe-n floare să presar.
În pragul casei noastre albe
Azi bate-un firicel de vânt,
Salcâmii şi-au pierdut din salbe
Eu mă îndrept către mormânt!
N-am apucat să-ţi sărut mâna,
Icoana nu ţi-am mai văzut,
Acum mă mângâie ţărâna
Şi doru-n care am căzut.
Mă iartă că în umbra serii
Rog stelele să-ţi fie gând,
Măicuţă,-n braţele durerii
Mă ghemuiesc uşor şi plâng!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu