Dac-ai să-mi iei aripile, jur, te voi ucide!
ţi-am spus.
Era dimineaţă şi-n gheaţă de zori
topeam întunericul nopţii,
lipindu-ne buzele într-un cântec.
Nu vei mai putea zbura, de mă omori !
mi-ai strigat,
apoi paşnic mi-ai atins degetele,
degetele cu care ţi-am scris pielea
într-un palimpsest
doar de mine ştiut.
(invizibil gest pentru ochii celor dinafară ).
Asta-nseamnă că mor prin tine,
iubitul meu,
continuând ce-am început cândva
când am învăţat să mă nasc,
să trăiesc,
să locuiesc în tine,
făcându-mi destinul leagăn
şi moartea un zbor etern!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu