Mă ispiteşte un tramvai
cu cai
să-mi care visurile-n spate
privesc dorinţele
dar, vai,
gândesc că nu se poate
să-i rup şira spinării-n drum
bizar mi s-ar părea
mai bine-i dau şinei uium
un os
din viaţa mea…
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Ana cuvintele de lauda, nu le mai gasesc. Poeziile tale depasesc limitele unor "rime" sunt arta.
RăspundețiȘtergereMă înclin, Anca!
RăspundețiȘtergere