Braţ de copac

Niciun braţ nu va cădea peste tine
când vei fi plecat
în veşnicii;

poate doar lumina unei candele
să-şi irosească ochiul
privind cum se scutură-n aer
miresmele salcâmilor
îmbrăţişaţi de vânt.

Vei fi trecut demult
prin gura unei ploi
scuturate din pletele norilor
alergând spre răsărit
să-mi întâmpine
sufletul obosit de-atâta căutare.

Nu se va mira Luna,
nu se va-ntreba Cerul
de ce braţul copacului din grădina mea
nu mai ştie să-mbrăţişeze umbre;
aşteptase prea mult
şi nu-şi mai amintea nicicum
de vântul care scutura
umerii unei ploi...