Despletire

Mi se despleteşte câmpul,
Grâul încolţeşte-n ape,
Se fărămiţează trupul
Şi-ntr-o urnă nu-mi încape.

Mă trezesc în rădăcină,
Gust din roua dimineţii;
Să mai caut spre lumină ?
Nu găsesc gura blândeţii.

Macii-şi pregătesc armura
Într-un colţ uitat de vară,
Răspândind în lan arsura
Peste ziua mea neclară.

Îmi voi căuta-n albastra,
Neclintita noastră zare
Dor născut lângă fereastra
Ochiului tău de cicoare.

Învelit de umbra Lunii,
El se-ascunde printre stele,
L-au ciupit de mâini ciulinii
Şi-acum strigă-n cer a jele.

De aceea-i merg în urmă
Cu peceţi de aşteptare,
Scriu hrisoavele ce-mi curmă
Adevărul care doare...