
acuarelă Willem Haenraets
În umbrirea surâsului meu
a fost simplu să construieşti
încă un zid,
să-l înalţi din tăceri absurde
pentru mândrii nejustificate.
Şi norii se răzgândesc deseori
în dragostile lor
pentru pământuri aride,
nu-i aşa?
Îşi iau boccelele de albastru ,
încalţă pantofii grei de întuneric
şi sărută doar vântul turbat
uitând că îmbrăţişarea pământului
e dumnezeaiască
pentru fiece floare ce se naşte.
Îmi voi adânci gânduri
săpând fântâni
spre lumină de suflete;
cu siguranţă se vor găsi izvoare
care să-mi hrănească
setea de iubire.