"Când scrumul nopţii o să piară dus de-un vânt spre-apus, în zori de zi aş vrea să fim şi noi cenuşa, noi şi - pământul." Lucian Blaga/ Noi și pământul săpăm împreună la rădăcina versetului am găsit liniștea se odihnea în mâna de lut din care mă plămădiseși femeie să-ți fiu cu genunchi dezgropat din apa unei păreri și albă cum zăpezile în care cerul își picură lacrima de parcă plânsul său ne-ar plăti păcatul și rânduisem să ne fim arbore și braț de lumină ram și floare de cireș văruit de primăveri fără să doară până când fructul cuvântului se va înroși de atâta iubire apoi ne-mpăcasem să purtăm același nume până când temeliile morții ne vor fi înghițit pe rând umerii încărcați de ploi |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu