marți, 5 noiembrie 2013

nu sunt linie




și nici punct nu sunt
poate un experiment
în care candela nu se stinge
niciodată
vor trece nopțile pe rând
șuierând trenuri
prin haltele minții tale
până când fântâna unui gând
se va umple de apa iubirii
și atunci vei ști cu adevărat
de ce stelele se scutură mereu pe picioare
când intră în casa cerului
de ce pietrele tac
și cuvintele își spală fața
în ochii femeii îndrăgostite
de ce viața mea se ascunde într-o altă inimă
păstrând amprentele
suflului tău
rătăcit prin atâtea mansarde

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu