și nici punct nu sunt poate un experiment în care candela nu se stinge niciodată vor trece nopțile pe rând șuierând trenuri prin haltele minții tale până când fântâna unui gând se va umple de apa iubirii și atunci vei ști cu adevărat de ce stelele se scutură mereu pe picioare când intră în casa cerului de ce pietrele tac și cuvintele își spală fața în ochii femeii îndrăgostite de ce viața mea se ascunde într-o altă inimă păstrând amprentele suflului tău rătăcit prin atâtea mansarde |
marți, 5 noiembrie 2013
nu sunt linie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu