joi, 29 iulie 2010

Astenic



sursa foto The Seduction of Adam
Judite Hernandez





O linişte s-aşterne peste zări
Ne doare Luna-n colţul inimii amare
Ne-cumetăm să cernem peste mări
De-albastru, frumuseţea gândului ce doare.

Ne punem astăzi libertatea-n ştreang,
Plătim tributul voluptăţii cu păcate,
Jucăm destine ridicând în rang
Durerile ce altora sunt destinate.

Nu ştim de fluturi poposind în flori
Astenic şi trândav pe drum de oase mergem
Surpăm ce-am înălţat cândva în zori,
Pe lângă dimineţi cu frică trecem.

Lovim cumplit în tristul adevăr
Ce-ar fi să spunem cu adevărat ce suntem?
Să spargem vechi trădări lăsate-n măr
De-Adami şi Eve-nscrise-n calendar post-mortem.

Surâdem sorţii care ni s-a dat,
Şi rătăcim aşa, în jocuri inegale,
Ne pierdem vis în pasul sacadat
Când ridicăm statui pe socluri prea banale.

Un comentariu:

  1. ”Ce-ar fi să spunem cu adevărat ce suntem?”


    Asta presupune să știm.

    RăspundețiȘtergere