Înainte de a pleca
ţi-am lăsat în şoapta serii
un cântec,
de atunci Luna capătă chipul meu
şi-ţi mângâie cu sunet de liră
pasul tăcut prin ograda nopţii.
Înainte de a tăcea
ţi-am scris pe un colţ de stea
cuvinte
le-ai răstălmăcit în căderi
şi-ai prins în gene de nori
semnificaţii
atunci când vor clipi,
ploaie să se scurgă în pământul
din care-am răsărit
odinioară.
Înainte de a muri
îţi voi lăsa pe o filă de carte
un poem născut din aşteptare,
tu-l vei citi
şi vei şterge uitarea din stihuri--
n-am să-ţi fiu decât o amintire...
Asculta mai multe audio Muzica
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
"Înainte de a muri
RăspundețiȘtergereîţi voi lăsa pe o filă de carte
un poem născut din aşteptare,
tu-l vei citi
şi vei şterge uitarea din stihuri--
n-am să-ţi fiu decât o amintire..."
De remarcat finalul - şi nu numai. Sunt un atent privitor al finalurilor de poezie, pentru că acolo trebuie concentrată esenţa întregului poem. Din câte observ până acum, reuşeşti să închei poemele cu mare lejeritate. Trimiţând cititorul în meditaţie.
Gânduri bune şi la bună recitire!