Degeaba

În degetele minţii
am prins un gând zălud
de vară
era pragmatic
şi cam ud,
cu nas micuţ şi sens abrupt,
stârnit de ploaia
de pe-afară.
M-a apucat uşor
de mână
spunându-mi că m-am rătăcit,
nu l-am crezut;
în sinea mea
am râs de el încet
crezând că-i prea năstruşnic
şi-aiurit.
Din ploaia de cuvinte-a lumii
furase
ca un hoţ trăznit
un sens peiorativ în colţuri,
cam amărui, ce-i drept,
cu bolţuri,
înfipte-n carnea
de vorbit.
De-aceea tac precum o umbră
ţi-arăt cu degetul,
chiar ştiu
că-n degetele minţii tale,
oricât aş vrea s-atârn un gând,
zălud de-ar fi,
e prea târziu.