sursa foto photodom.com
Trece secunda, se scurge în valuri
timpul nu iartă şi cere mereu
mers ne-ncetat prin ape spre maluri
când eşti doar om, nu făptură de zeu.
De-aş fi cu tine, ar râde ninsoarea
şi-ar fulgui peste chipul meu şters,
ţi-aş arăta cum se mângâie floarea
când înfloreşte natura în mers.
În firea serii, când Luna se-mbată,
cu iz de visuri şi-arome de gând,
ultima stea către tine se-arată
şi poartă-n ea ochii ploii plângând.
Stinge iluzii şi cheam-adevărul
spre un hotar ridicat din chemări,
pune-l pe-Adam să culeagă iar mărul
Eva-i prezentă, n-o stinge-n uitări.
De-mi eşti plecare, pământul o ştie
el primeneşte-a crucilor faţă
De-ţi sunt sosire, când timp va să vie
eu îţi voi fi etern dimineaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu