duminică, 11 iulie 2010

Prima iubire



Poate că prima iubire
mai aleargă prin iarba tinereţii
plictisită de ziua măruntă
şi de cleveateala serilor
nemulţumite de treceri

n-o lăsa, omule
neînflorită
pune-i apă la rădăcină
şi luminează-i chipul c-un zâmbet
timpul nu stă să te-aştepte
niciodată,
iar anotimpurile
se joacă de-a v-aţi ascunselea cu
sentimentele tale

când o să termini de numărat,
vei avea surpriza
să n-o mai găseşti
când va alerga nebună
să apuce din timpul ce-a fost
măcar o fărâmă

dacă o vei afla,
e bine să mă strigi pe nume
nu se ştie cine îţi va răspunde:
eu sau ecoul...

4 comentarii:

  1. şi niciodată nu-i mai putem naşte un devreme...mulţumesc de trecere!

    RăspundețiȘtergere
  2. Îmi place foarte mult final, dar întregul poem are un farmec aparte. La bună recitire, Ana!

    RăspundețiȘtergere
  3. Farmecul primelor iubiri nu se stinge niciodată, Cristian! mă bucură popasul tău aici!

    RăspundețiȘtergere