marți, 23 martie 2010

Sublim?



sursa foto pixdaus.com




Se ridică seva-n lujer
şi-aţipesc gândaci la soare
prin pădure-aş vrea să fluier
într-o albă sărbătoare

dar mă-mpiedic de cuvânt
rătăcit în val ierburi
când spre cer îmi iau avânt
şi mă pierd în mii de cercuri

zborul meu aleargă-n seară?
iar aripa-mi e târzie?
cine ar putea să-mi ceară
dramul meu de poezie?

glasul tău nu mă întreabă
nici măcar nu mai colindă
s-a urcat pe-un fir de iarbă
verdele să-l tot cuprindă

strâng în mine mugur tânăr
izvodesc în lunci poeme
mă aplec spre al tău umăr
ce-i iubite?chiar te-ai teme

să-ţi sărut încă o dată
chipul cu lumini din soare?
ori eşti umbră încordată
pe un lujer fin de floare?

îmi zâmbeşti ca liliacul
când divină-i primăvara
ce îşi varsă-n lume sacul
şi-acordează-n crâng vioara...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu