duminică, 7 martie 2010

Femeie...

Privisem lăcrimând
spre pajul de lumină
ce-şi spunea ruga
în albul de februar
călugării dormeau,
biserica de tină
adăpostea vecernii
sub umedul frunzar

pe degete de vânt
în noaptea cea mai lungă
încremenise-un gest
de mugure stingher
un nud pictat în grabă
de-o mână tremurândă
visa în avanposturi
să zboare iar spre cer

sub clopot de secundă
felia de lumină
croia spre ziua nouă
un cântec efemer
înfiorat de friguri
cu inima bătândă
un înger de mirare
părea un cavaler

din rochia contesei
un strigăt mut de gheaţă
alunecase-n viduri
şi-n palidă scânteie
topind în îndoială
la marginea ferestrei
parfum de primăvară
şi suflet de femeie...



Asculta mai multe audio Muzica

2 comentarii:

  1. si ce de stihuri
    si toate nascute din femeie
    si ce de mituri
    albastre coborate din calea lapteie
    si ce de vorbe
    ticluite din pantece vii
    si cat de sterpe
    sunt fara de voi.

    scrii frumos Ana. Profund. Felicitari!
    sa stii ca scrisul inrobeste
    nu fiinta ta ci a celui care te citeste!

    La Multi Ani!

    RăspundețiȘtergere
  2. Când pajii adumbresc genele cu săruturi
    şi luminile se aprind,
    e semn că ea încă mai există.
    Ana

    Mulţumesc, Sorine!

    RăspundețiȘtergere