Privisem lăcrimând
spre pajul de lumină
ce-şi spunea ruga
în albul de februar
călugării dormeau,
biserica de tină
adăpostea vecernii
sub umedul frunzar
pe degete de vânt
în noaptea cea mai lungă
încremenise-un gest
de mugure stingher
un nud pictat în grabă
de-o mână tremurândă
visa în avanposturi
să zboare iar spre cer
sub clopot de secundă
felia de lumină
croia spre ziua nouă
un cântec efemer
înfiorat de friguri
cu inima bătândă
un înger de mirare
părea un cavaler
din rochia contesei
un strigăt mut de gheaţă
alunecase-n viduri
şi-n palidă scânteie
topind în îndoială
la marginea ferestrei
parfum de primăvară
şi suflet de femeie...
Asculta mai multe audio Muzica
si ce de stihuri
RăspundețiȘtergeresi toate nascute din femeie
si ce de mituri
albastre coborate din calea lapteie
si ce de vorbe
ticluite din pantece vii
si cat de sterpe
sunt fara de voi.
scrii frumos Ana. Profund. Felicitari!
sa stii ca scrisul inrobeste
nu fiinta ta ci a celui care te citeste!
La Multi Ani!
Când pajii adumbresc genele cu săruturi
RăspundețiȘtergereşi luminile se aprind,
e semn că ea încă mai există.
Ana
Mulţumesc, Sorine!