Scriere

Când cernelurile vor uita să mai existe,
să moi vârf de har
în ceaţa dimineţii
să mă scrii ascunsă printre zori,
încât soarele să mă găsească dormind
într-o cupă de floare

să mă deschidă leneş
iar aburii să-mi alinte obrazul
primenindu-l pentru o nouă zi
în care zâmbetul meu să te însenineze

la răscruci de cuvinte
să te odihneşti pentru o clipă
iar călimările să se umple de parfum albastru
pe care să-l pot respira
ori de câte ori mă scrii
în vreun zbor de înger rătăcit!