duminică, 17 ianuarie 2010

Să fiu femeia ta..


sursa foto fotocommunity

Să fiu femeia ta
mi-ar trebui doar o secundă
s-atârn de ea
o undă
ca-ntr-un vaier lung
îmbrăţişând ape cu stâncă

tu să mă-nlănţui,
zale să-mi prindă glezna
obosită de mers
să-mi pierd libertatea
în potopul de lacrimi
cu iz de sens
în care-mi îmbraci trupul gol
dezbrăcat de păcatul Evei
dintru începuturi
cu gust de nămol

şi Doamne
câţi fluturi
îmi vor umple coapsele
cu zbor!

Mi-ar trebui un nor
să fiu femeia ta sunând a ploaie
în clopote să-mi pun surâs
din chipul îngerilor smuls
în plină noapte
şi şoapte
să-mi aşezi pe sâni, pe gât, pe umeri
fără să numeri
zilele la rând...



spin amintirea ta
Asculta mai multe audio Muzica

Un comentariu: