-Sunt tânăr ca iubirea de muguri
uitaţi în ţol de primăvară întârziată,
aşa mi-ai spus cândva
m-ai dezbrăcat de lacrimi
şi din zâmbet mi-ai făcut coroană,
mă iubeai
desenaseşi dintr-un condei
pe tălpi de brânduşe
mers de regină
cât munte a trebuit să urc
pentru a te lua iarăşi în braţe!
mărturie stau stânci cu umeri de granit
purtând la gât salbe de nouri
în care cuvintele mele se spală
atunci când noroiale vremii
se năpustesc asupră-le.
doinesc în iarnă
prin ceaţă deasă şi întuneric
cui să mai strig despre lumină
când tainele dor şi ecourile plâng
în sfere albastre?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu