Femeia/poem

sursa foto fotocommunity


Sunt aşa de imobilă
încât statuile veneţiene
mă pot invidia pe drept cuvânt

marmura nu poate înlocui
pielea asta delicată
cum nici pietrele nu pot adăposti suflete
decât după moarte

aşa, înveşmântată în trup,
ştiu că pot ţine în palme
convoaie de întrebări
pe care, probabil,
n-ai cum să le atingi
niciodată

eşti desculţ şi singur

cine-ţi poate garanta drumul
până la bogăţiile de sens
dacă tu ai hotărât
să laşi merele în pârg?

eu nu sunt frumoasă
m-am născut din semne
desenate pe dune de nisip
unde fata morgana
se joacă
în privirile tale
asta până când un licăr va apărea
pe o latură de infinit

atunci voi şti că am trecut
dincolo,
unde îmbrăţişările au rost
şi cuvintele gust de sărut.

Ana Sofian