Purple shoes

Imaginează-ţi cum ar sta pe glezna mea mâna care desface o cataramă!
Nimic indecent; un gest aproape molatic se derulează după acelaşi tipar...un picior pe care dresul fin străluceşte a adulmecare şăgalnică, la fel ca zilele ce se scurg într-un calendar nu prea pretenţios. Mirosul de piele te face să uiţi de aroma pe care o visezi încă, şi asta pentru că movul e cheia spre taina unui accident...da, accident, petrecut simplu, fără precipitare de stare, doar cu urmări colorate într-un kitch. Probabil din cauză de tocuri, de acolo, de la "înălţime", lucrurile par să aibă caracter de normalitate, dar tălpile nu susţin aceeaşi teorie. Ele ştiu că a călca în picioare suflete este ca atunci când brânduşele plâng sub povara lipsei de atenţie.Măcar de le-ar fi călcat zăpada în picioare. În vene sângele se joacă şotron, aruncă o piatră, dar nu nimereşte decât dincolo de linie. Ciudată asemănare aruncarea asta cu piatra. Un gest inocent în dorinţa de câştiga ceva-ceva. Nici măcar experienţa erorilor acumulate.Şi totuşi glezna există. E adevărat că a fost nevoită să suporte o ciubotă de gips, timpul i-a fracurat trupul şi i l-a închis între pereţii de var. Nimic neobişnuit într-o asemenea situaţie, pentru că lucrurile se vor osifica şi eleganţa mersului va fi aceeaşi. Pe stradă o siluetă ce-ţi pare doar cunoscută, trece arar pe lângă vitrina cu lampadare şi priveşte lung, a mirare cernită ca parfumul toporaşilor ce se vor naşte într-o primăvară spumoasă.
Luminile se vor aprinde în fiecare seară, se vor stinge ziua la fel ca visul mov rătăcit într-o cascadă de zâmbete. Catarama rămâne închisă şi asta doar pentru siguranţa unui mers care-ntotdeauna va purta nobleţea pasului făcut. Ador perechea asta de pantofi şi niciun shooping nu va semăna cu cel în care mi i-am cumpărat pe aceştia.Nocturnă , o privire lină ca un madrigal mi se scurge pe gleznă...mâna-mi lunecă...am obosit...e timpul să mă descalţ...vitrinele strălucesc de lumină, asemeni ochilor ce priveau odinioară, blând glezna cu delicateţe...acum e târziu!