duminică, 9 martie 2014

potriviți-mi

 privirea pe un text necitit încă
sunt sigură că omul fluviului scrie mereu
voi îl cunoașteți mai bine decât mine
de cele mai multe ori
se oprește la magazinul din colț
să-și cumpere ciocolată
(amară îndulcire așa cum eu am crezut
că mă iubea)
apoi un pachet de țigări
să-și umple ochii cu năluci fabricate -
mereu îi număram ochiurile de fum
în timp ce el îmi mai citea câte o poezie
potrivindu-mi trecerea
prin mâna lui dreaptă
ca o strecurare de gânduri indecise

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu