a înflorit o iarnă mai albă decât pescărușii tăi alungați în buza unei mări surde și reci când absențele scriu hrisoave istoria tremură când zăpezile înmuguresc eu tac a vremelnicie și nu uit că-n gura pământului vom încăpea la rând ca într-un cuptor azimele într-o zi de sărbătoare |
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu