nomad

printre ierburi te simt ca o sălbăticiune desprinsă din alveolele plămânilor mei expirasem în aerul nopții cu teama că voi sfârși în brațele tale statuie nevăzută cu piatra sânului colțuroasă și coapsă arsă de vântul nebun fugiseră ursitoarele demult iar din femeia gândului tău nu mai rămăsese decât o urmă sidefie ca un zâmbet răsturnat în palme