nu vă prefaceți

că nu-l cunoașteți
e același însingurat din fața ferestrei
acum stă de vorbă cu fluviul
îi ascultă poveștile
pe care numai timpul avea să le glăsuiască
sau poate nu
poate chiar el cu nebuna aia de iubită
le confecționaseră
în seri tulburate de viață
când peste creștetul cuvintelor
secunda ningea treceri
ca niște acoperăminte reci și pustiitoare

când se va îndrepta înspre voi
cu siguranță veți ști
că ceva din mine mai respiră în tristețea
lui de însingurat pe marginea ferestrei