O trecere prin iarnă

Ai uitat să zideşti
cum se cuvine ferestrele;
poate de aceea ţi-au năvălit
în inimă fluturii de gheaţă!

Uite-i cum stau înmărmuriţi
pe o verandă
unde sufletul îngenunchează
punând în braţele iernii
încă o rugă.

Cât frig să ne scuture fiinţa
ca să ascultăm împreună
povestea înmuguririi,
şi cărui copac să i te încredinţezi
când nici în tine nu mai încapi?

Încă trăiesc sub izvoare
de gând
şi numai primăvara-mi aude plânsul,
de-aceea mă tocmesc
pentru ziua din urmă a fluturilor
cuibăriţi în tine
şi rog pământul să-mi înghită
toate lacrimile.

Aşa vor înflori albăstrelele
şi vor flutura macii
ca semn al trecerii mele prin iarna ta.