Nebunia de-a iubi...

Strecurată printre stânci
nebunia de-a te iubi îmi aruncă o privire
- îndemn să te caut în ochii vreunei fiare
devorând un vânat inocent
(cine spunea că lupii urlă ?)

ca să mă caţăr spre tine,
n-am nevoie de piroane
şi nici de frânghii,
mi-e de ajuns să-mi apropii buzele
de piatră şi să răsuflu ;
mă tulbur în ceaţa unei văi
şi te respir în fiecare pas
pe care l-ai trudit înaintea mea

las gândul meu necamuflat
- pasăre de pradă în viraj de vânt -
nu-ţi feri ochii !
nebunia de-a te iubi
n-are cum să nu-ţi înflorească-n irişi,
oricâte pietre vor arunca neliniştile
spre mine...