Aprinde primăvara felinare,
Brânduşele mijlocu-şi încălzesc,
Se cântă-nalte imnuri pe altare
Când mugurii pe ramuri iar plesnesc.
Din pleoapele de iarbă curge rouă
Şi căutăm prin urme din zăpezi
Un clopot alb, în haina lui cea nouă,
Un mire pentru floarea din livezi.
Noi am uitat ce însemna nuntirea
De când pe lume ne-am înstrăinat,
El a-nvăţat în vremi ce e iubirea
La streaşina zăpezii aninat.
Ne răscoleşte viforu-n privire
Nu alergăm să prindem rugăciuni,
Altarele au urme de-amăgire,
Ard lumânări cu iz de-amărăciuni.
Mai locuieşte iarna-n ochi de ceaţă
Când ne privim străini şi-atât de goi,
Suntem livizi şi păcăliţi de viaţă
Acoperă-ne, primăvară,-n ploi !
Natura stie sa se bucure.....noi, oamenii, am uitat cum e povestea cu bucuratul.....nu prea ne mai bucura nimic....
RăspundețiȘtergere