De-aş fi ştiut...

Nu ştiam dacă-ţi vei pune capul
pe un butuc scorojit
căutând floare
sau doar pe tăişul securii
privindu-mă
cum m-anin de ştreangul cu visuri;

caii nechezau în spuma livezii
şi tropotul mă asurzea,
încât nu-ţi mai auzeam strigătul
a chemare,
fugeau în ecou toate cuvintele
şi vântul zmeu le-nghiţea
pe nerăsuflate.

Cine mă condamnase oare
să te privesc
înainte de a nu mai fi
şi cui puteam să-i strig
durerea mea
când, rostogolite,
lacrimile şiroiau spre ţarinile obosite
şi nu te mai găseau?

Nu ştiam dacă-ţi vei agăţa răsuflarea
de gâtul meu
furându-mi respiraţia
ca să trăim în acelaşi timp...