Arături

Poate-am să-ţi mulţumesc
pentru primăvara din mine
stoarsă de seve
şi-ngenuncheată în mugurii sclaviei;

a coborât în ei frumuseţea
şi stă ca o rugă
în altare de livezi.

Cum să te superi pe Dumnezeu
când ţi se dă
atâta frenezie în vene?

Caută să citeşti pe scoarţe;
copacii au scris te iubesc pe frunţi,
au muiat buzele în boare de vânt
şi te sărută;

numai tu nu-i vezi,
numai tu n-ai priceput că,
pentru a asculta muzica mea,
trebuie să cauţi acorduri,
în game uitate undeva
printre bulgării de pământ.

Suflă spre ei cormana
şi le roteşte minţile,
iar dacă mâinile tale nu vor atinge viori
primăverile toate vor muri
fără să le fi trăit vreodată...