Dragostea mea - apă

Dragostea mea, când curge,
uită de albii
şi se revarsă
precum razele unui asfinţit blând
peste lume;
nu există diguri care s-o stăvilească
şi nici lunci care să nu clipească
domol în ochi de apă limpede.

Dragostea mea, când curge,
duce spre delte de gând
cuvinte care nu te îneacă,
ci te-ajută să-şi răcoreşti sufletul
în veri însetate de dor
când colburile distanţelor
îţi mătură trupul.

Dragostea mea
sparge munţii şi scrie pe creste
cu verdele speranţei,
spală pietrele de păcat
şi oglindeşte chipuri,
e mereu temătoare în faţa timpului
şi nu uită niciodată
de rădăcinile sălciilor care
îi plâng la picioare.