sursa foto internet
Mi-ar plăcea ca într-o dimineaţă,
Când se mişcă soarele-n cuibar,
Să-mi săruţi tăcerea de pe faţă
Şi s-o pui în strop de chihlimbar.
Să-mi alinţi cu dragoste obrazul
Răsărit acum ca un bujor,
Ne-ntrebându-te de ce talazul
Poposeşte-n tine şi-i trişor.
Îşi revarsă de cu zori emoţii
Într-o mare de îmbrăţişări,
Nevăzând că-n urmă-i umblă hoţii
Să transforme tot în pastişări.
Chiar de sunt un pic mai zăpăcită,
N-am să las sărutul pe-un pervaz
O să ţin iubirea căpăcită
Până-n depărtare de amiaz.
Să-mi ajungă aproape înspre seară
Când cu soarele mă voi nunti,
Dragul meu iubit din foi de ceară,
Din cearşafuri nu mă voi clinti.
emoționant.
RăspundețiȘtergerese conturează bine imaginea unei dimineți în mintea mea :).
zilnic ne inunzi cu suflet frumos... daca nu luam o pauza, ne vom inneca de-atata vers luminat ! mai lasa-ne sa respiram si din tacere atunci cand gandul ti se odihneste :)
RăspundețiȘtergereSuperb curg stele de iubire din tine.
RăspundețiȘtergereCe sa mai zic... Datorita lui Bogdan, mi-am mai desprins un nor...mi-a mai crescut o aripa.. si iarasi va gasesc.
Ma inclin voua.
O dimineaţă pe care fiecare dintre noi şi-ar dori-o! Măcar uneori, Mihai! Mulţam de citire!
RăspundețiȘtergereNu te vei îneca, Bogdan! Vei păstra doar în minte ceea ce crezi că e frumos şi ţi se potriveşte.Mă bucur de recerea ta pe aici!
RăspundețiȘtergereCelestine...te mai aştept la desprinderi de stele!
RăspundețiȘtergeretrecerea*
RăspundețiȘtergere