Pendul

foto preluare deviantart


Nu mai ştiu ce port pe braţe...
poate zăpezile închipuite
ale copilăriei
unde leagănele sunt arcuri de flori
într-o iarnă strecurată -
cochilie albă
lăsată pe-un ţărm ce mă strigă încă


să urc spre lumină
înseamnă să las mării tot plânsul meu –
sărut pentru stânca ce-mi culege
frământarea când cresc


să cobor spre pământuri
e poate-nţelegerea
lutului – casa cu umbre
în care suspinul e lied
şi aerul – aroma unei gutui
uitată pe un pervaz


nu mai ştiu ce port pe braţe...
poate femeia
rătăcită într-o schiţă
pe un şevalet
unde mâna pictorului
a întârziat preţ de o viaţă...