Cale

Cum să te lupţi cu ceaţa
Nestigherindu-ţi mâlul?
Şi unde ţi-i verdeaţa?
Plecată în exilul

Trădărilor, când iarnă
Îmi rupe iar copacii,
Vâzând cum vântul toarnă
Prin frunze saltimbancii?

Un hohot amuţeşte,
Pădurea-i în derivă,
De palmă-mi se lipeşte
Un ram, deopotrivă,

Şi-mi spune cât îl doare
Când verdele pădurii
Alunecă-n covoare
Ce pier în urna urii.

Eu trec precum o ploaie
Încetinindu-mi mersul,
Ascult cum se înfoaie
În mlaştină-nţelesul

Şi pipăi în absenţa
Luminii de izvoare
Doar scoarţa din prezenţa
Copacului ce moare.

Dar simt că mai tresaltă
În glasu-i plin de jale
Un cântec ce se-nalţă
Mereu pe-aceeaşi Cale...