De sticlă să-mi fi fost tu, fulg nătâng,
Fereastră te-aş fi pus pentru-al meu cântec,
Când depărtările în ochi îmi plâng,
S-aşterni mereu balsam într-un descântec.
Aproape zării mele să-i fi fost,
Să mângâi umbre foşnitoare-n valuri,
Găsind zăpezii mele înc-un rost,
Când iernile se tânguie-n finaluri.
Şi strai de viscol de mi-ai fi purtat,
Te-aş fi primit în casa mea, cuminte,
În sipet cu iubire argintat
Te-aş fi păstrat în sfinte legăminte.
Dar ai plecat prin lume vis cărunt,
În cântecu-mi rămâne doar durere
Pe care-n vama serii o înfrunt,
Simţind cum albul freneziei piere.
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Frumoase ganduri,dar ar trebui sa invatam cu toti sa nu lovim iubirea ce salasuieste in om, pentru ca durerea pe care i-o provocam este atat de mare incat va pica ingenuncheata.Iubirea ce salasuieste in Bunul Dumnezeu nu se poate clatina,este singurul si unicul ce nu se poate clatina indiferent cat l-ai lovi,pentru ca a Lui este puterea si slava.
RăspundețiȘtergereOmul nu trebuie sa gandeasca,macar,ca il va egala pe Dumnezeu.Nici ingeri nu-l pot si nici nu au incercat vreodata.
,,Si totusi exista iubire
RăspundețiȘtergereSi totusi exista blestem!,,
Poemul meu porneste de la ideea trecerii...la urma urmei nimic nu/i mai frumos decat sa fii muritor.Cat despre gandul egalarii Lui, nici vorba. Dumnezeu e in toate cele cate sunt.
Anonim, multumesc trecerii tale...
Multumesc si eu!
RăspundețiȘtergereNoapte buna!....sau....Buna dimineata! :)
O clipă m-am simțit precum un fulg nătâng... ai darul oferirii simțirii de a trăi, Anna.
RăspundețiȘtergere