Tăcerile mele sunt cântec de iarnă,
Solfegii uitate pe-un ram adormit,
Vlăstare de sunet pierdute-ntr-un mit
Ce şuier de vânt în uitare îmi toarnă.
Tăcerile mele au chipuri cernite,
Le flutură neguri în ochii umbriţi
Iar ziua le-mparte aceiaşi ursiţi -
Colindele serii spre mine, iubite!
Suave, în cântec, tăcerile mele
Sihastre se-nalţă în iarnă mereu,
Privesc legământul ştiind că ţi-e greu
Când prins eşti, iubite, în jocuri de iele.
tăceri viscolite și mâinile tale
RăspundețiȘtergeredesprinse din iarna ce numele-ți știe,
așterne-mi tristețea pe coli de hârtie,
în lumea de gheață-fierbinte scrisoare.
(suave tăcerile tale, anna mea.)
Doamne, de câte ori te-am strigat, elena mea!
RăspundețiȘtergereScrisoarea aceasta va spune cuminte
de ce prin zăpadă las cântec de dor...
cu tot dragul, anna