miercuri, 14 decembrie 2011

Hrană

M-am strâns într-o cochilie subţire
Sperând că iarna tristă va-nţelege
De ce colindele-s popas pe Fire
Şi-n care cântec se mai naşte-o lege.

M-am îmbrăcat cu străluciri de iarnă
Infernul alb îmi adăpa izvorul
Rugasem vijelia să nu-ntoarnă
Din calea sa, pe văi uscate, dorul.

Sub storul vieţii-am construit un cântec
Suav precum întreaga mea fiinţă
Şi am topit în el un vers molatec
Şi pasul meu şoptit întru credinţă.

Te-am regăsit printre atâtea semne
Sub candele aprinse sub icoane
Când ruga încerca să mă îndemne
Să-ţi sorb cuvântul şi minunea-Ţi, Doamne!

4 comentarii:

  1. ......sunt doar minciuni......si promisiuni desarte....

    RăspundețiȘtergere
  2. Calde versuri, Anna. Precum o candela vesnic aprinsa.
    Cu drag, un gand bun.

    RăspundețiȘtergere
  3. e alegerea ta să crezi ce vrei, anonim!

    RăspundețiȘtergere