Dublare

acuarelă de Gustave Moreau

“Mănânc libelulele pentru că nu le înţeleg,
...............................................................
... înspăimântat am văzut
că ea-şi lepădase cuvintele
verzui, cu ochi negri,
departe de mine, în foame.”

Nichita Stănescu – Mâncătorul de libelule

Nu ştiu cum pier vocalele
în urna gurii mele...
poate doar o mirare
afişată străveziu
cum o strecurare în mătasea aripii
să-ţi aducă aminte:
Aaaa! Cât eşti de frumoasă!


şi-n verdele zilei
să cauţi culori picurate-n cuvinte –
hrană pentru nemuritori
când libelule surori
vor asculta freamătul apei –
povestea neliniştii pline de noi.

Nu ştiu cum pier adierile
în evantai
când zvâcnetul frunzei doare
sub atingere...
poate doar o-ntrebare –
ofrandă –
să ardă în despletirea ultimului zbor

şi-n istovirea clipei
să-ţi rămână doar mărturisirea cum
“Libelula ce-a-nvăţat zeii iubirea”.