ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
sâmbătă, 17 decembrie 2011
Învăluire
Poate n-ai să mă vezi -
Sunt o umbră târzie
Albul stins din livezi
Clipa ta străvezie.
Poate n-ai să m-atingi -
Sunt o lacrimă verde
O ispită de stingi,
Cerul nu te va crede.
Poate n-ai să mă cânţi -
Sunt o pasăre-n iarnă,
Poate n-ai să m-alinţi
Când iubirea se toarnă
În potire de-argint,
Zămislite de ceruri...
Poate-n bol de absint
Îmi voi stinge vechi doruri.
Poate nu te-nţeleg,
Poate pietrele roase
Mă vor face s-aleg
Drumul alb, plin de oase
Al zăpezii din noi,
Al făpturii mirate...
Poate noi vom fi doi
Poate spune-vom: “Poate!”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Poate ești o mirare
RăspundețiȘtergereRisipită în toate,
Pasărea călătoare
Prin tristețile toate.
Poate ești o zăpadă
Nefiresc de albastră
Care-nvață să cadă
Pe neliniștea noastră.
Poate n-am să ating
Umbra ta străvezie,
Poate-n lumea de frig
Tu ești doar POEZIE!
(Ler cu gândul la ninsoare
Și la sufletu-ți de floare...
Ler de dor și-mbrățișare.)
Ana, dragă Ana,
RăspundețiȘtergereAveam un profesor care spunea: eu râd rar şi bat des. Eu îţi spun: te citesc des şi scriu rar. De ce? Simplu: amuţesc între cuvinte.
În acest an în care te-am descoperit m-am regăsit pe mine aşa cum eram, am ridicat ochii din asfalt...acel asfalt şi m-ai învăţat să privesc o frunză, picăturile de ploaie de la streaşină, macii, spicele de grâu, castanii înfloriţi, adierile vântului, totul, în fiecare imagine pe care o privesc acum te găsesc pe tine, ca un dascăl m-ai ţinut de mână, m-ai bătut des şi ai râs rar. Mi-e dor de zburdalnica Birdye, de ameţitoarea Amely, şi de elena de pe cruci. Spre ruşinea mea am început cam târziu să te citesc mai jos de 2011, dar mă bucur să descopăr toată creaţia ta. Încă mă mai regăsesc în ceea ce scrii, dar cel mai mult mă bucură că am redevenit eu cea de atunci, de când îmi permiteam luxul de a fi melancolică, de a privi şi altceva, altfel...
Îţi urez să ai sărbători ca-n poveşti, să te bucuri alături de cei dragi, să nu guşti lacrimi că sarea nu face bine la inimă!
Cu toata dragostea,
elena a.
Vechi doruri pleacă, noi doruri vor veni. Întotdeauna vin.
RăspundețiȘtergereScrie-ți poezia și dincolo de poate...