Mi-ai ars privirea de aramă
Tu, fulger adăpat de ceruri,
Eu am păstrat în ochi de ramă
Doar lacrima pierdută-n săruri.
M-ai însoţit în ochi de zare
Sub pleoapa sfântă de lumină,
Când stelele strălucitoare
Sorbeau privirea ta divină.
Am şiroit sub lovitură
Şi-am împletit sărut fierbinte,
Ştiam că bolta se îndură
Şi nu-mi topeşte oseminte
În pâcla focului ce moare
Când se coboară spre pământuri,
Mai simt şi astăzi cum mă doare
Când s-au desprins din mine fluturi.
Mi-ai ars privirea de aramă
Tu, fulger adăpat de ceruri,
Dar dragostea-mi nu se destramă,
Ci se strecoară-n multe feluri.
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
...mi-a plăcut poezia, în special imaginea din strofa patru.Un decembrie cu bucurii să ai.
RăspundețiȘtergeremulţumesc pentru trecere
RăspundețiȘtergereanna